Asociația Just Social a Obținut Atestatul de Întreprindere Socială

Conform Legii nr. 219/2015, economia socială reprezintă ansamblul activităților organizate independent de sectorul public, al căror scop este să servească interesul general, interesele unei colectivități și/sau interesele personale nepatrimoniale, prin creșterea gradului de ocupare a persoanelor aparținând grupului vulnerabil și/sau producerea și furnizarea de bunuri, prestarea de servicii și/sau execuția de lucrări.

Asociația Just Social va respecta următoarele principii:

  • prioritate acordată individului și obiectivelor sociale față de creșterea profitului;
  • solidaritate și responsabilitate colectivă;
  • convergența dintre interesele membrilor asociați și interesul general și/sau interesele unei colectivități;
  • control democratic al membrilor, exercitat asupra activităților desfășurate;
  • caracter voluntar și liber al asocierii în formele de organizare specifice domeniului economiei sociale;
  • personalitate juridică distinctă, autonomie de gestiune și independență față de autoritățile publice;
  • alocarea celei mai mari părți a profitului/excedentului financiar pentru atingerea obiectivelor de interes general, ale unei colectivități sau în interesul personal nepatrimonial al membrilor.

La data de 14.10.2020, AJOFM Alba a emis decizia Nr. 144 prin care Asociația Just Social a obținut Atestatul de Întreprindere Socială cu seria AB/A, Nr. 0047 pentru o  perioadă de 5 ani, cu posibilitatea de prelungire, în conformitate cu prevederile Legii nr. 219/2015 privind economia socială și cu Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 219/2015 privind economia socială.

Distribuie

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp
Share on email